Cum a influențat bursele europene hotărârea miniștrilor de Finanțe din zona euro privind recapitalizarea băncilor spaniole

Cum a influențat bursele europene hotărârea miniștrilor de Finanțe din zona euro privind recapitalizarea băncilor spaniole
Publicat: 10/07/2012, 12:01
Actualizat: 24/03/2019, 08:39

Bursele europene au deschis marți în urcare, după ce miniștrii Finanțelor din zona euro au convenit mai multe măsuri care vor grăbi recapitalizarea băncilor spaniole, informează Mediafax, citând Bloomberg.

Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acțiuni europene a urcat cu 0,2% în debutul ședinței de tranzacționare.

Guvernul spaniol va primi până la sfârșitul lunii iulie, de la statele zonei euro, 30 miliarde euro pentru recapitalizarea băncilor, iar programul va fi transferat ulterior sub tutela Mecanismului European de Stabilitate pentru a evita împovărarea Madridului cu datorii suplimentare.

Liderii europeni au convenit, la summit-ul UE din luna iunie, să relaxeze condițiile de rambursare a împrumuturilor de către Spania și să acorde Italiei, în caz de necesitate, sprijin în condiții înlesnite pentru a nu sufoca creșterea economică.

Bursele europene sunt în creștere de 5 săptămâni consecutive, cel mai îndelungat trend ascendent din ianuarie.

Bursele asiatice au scăzut marți cu 0,3%, după datele sub așteptări privind importurile Chinei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O turistă dispărută de vineri în Grecia a trimis un mesaj de urgență hotelului unde...
Pescobar, jefuit când se afla în Germania, la EURO 2024. Imagini halucinante cu hoţul în...
FOTO. Mariana Bitang, transformare fizică uluitoare: cu greu a mai putut fi recunoscută! Cum arată...
IMAGINILE ANULUI: Ramona Gabor sare în brațele Irinei Columbeanu! Sora Monicăi a aterizat la București,...
Plătită să nu facă nimic timp de 20 ani, o femeie a dat în judecată...
BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă 😢
Soția lui Mihai Petre, diagnostic-ȘOC de la medici: tumoră pe coloană! Declarațiile terifiante ale Elwirei
Tinerii care au învins primari aflaţi în funcţie de zeci de ani. La 26 de...
"Au murit într-o secundă!" Au apărut imaginile de pe camerele de supraveghere cu accidentul în...
„Sunt cel mai fericit tată din lume”. Interviul oferit de Irinel Columbeanu și fiica sa...
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
Cum schimbi CORECT treptele la o manuală pe benzină?
Premierul Marcel Ciolacu a fost primit de prim-ministrul Statului Liber Bavaria
LEGUMA care este cel mai bun AFRODIZIAC! Egiptenii antici o mâncau zilnic
Schimbare istorică în România. Legea intră în vigoare după 10 ani
Toți românii care plătesc facturi au o nouă obligație. S-au făcut mari modificări
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata...
„Înfricoșător!” Descoperire sinistră făcută de o femeie în imaginile din vacanță, chiar din hotel! A...
Teoria Ștefaniei cu privire la descalificarea iubitului ei din Casa Iubirii. “Este cineva.”
Vichi Raileanu a devenit mamă pentru a doua oară: "Suntem cei mai fericiți din lume”
BANCUL ZILEI. Coafeza către clientă: - Care e ocazia, iubita? Nuntă, botez, iubit nou?
O structură circulară misterioasă din Grecia i-a uimit pe arheologi
×